NoutatiSocial

O poezie de suflet

Pluteşte în mine o mare adâncă…

O barcă pe apă, se cutremură, plângând

În valuri de sare lumina-mi inundă…

Barca pe apă, ce se-neacă-n cuvânt.

Pluteşte în mine o vorbă uitată.

Ce eu şi cu tine-am îngropat-o de mult

O vorbă ce astăzi, priveşte mirată..

Cum cerul se varsă peste tunetul surd.

Pluteşte, zănateca barcă pe pietre

Şi lasă în urmă, nebuna, pe toţi.

Toţi ce-am atârnat-o cândva, pe perete

Ca pe-o epavă de sticlă şi colţi.

Iar trecutul se scufundă adânc printre valuri

Lăsând larg să plutească…

Barca ce azi, se-neacă în maluri…

Fără ca Soarele s-o mai găsească…

Lasa un comentariu